O casă dintr-o zonă rurală extrem de modernă

De în Amenajari cu 0 Comments

Această cabană reprezintă refugiul proprietarilor în unele weekend-uri sau în vacanțe datorită poziției ascunse de agitația și gălăgia specifică orașelor. Arhitecții au gândit camerele astfel încât fiecare membru al familiei să își găsească liniște și mai presus de atât, să se apropie de natura înconjurătoare. Dialogul pe care arhitecții vor ca proprietarii să-l poarte cu casa este duc la cote maxime. Aceștia își doresc ca locuința de vacanță să fie locul în care aceștia își încarcă bateriile de la natură. Casa se întinde pe o suprafață de 110 metri pătrați, iar configurația camerelor a fost atent realizată astfel încât să existe spații în care familia să se adune pentru a se juca un joc de societate și spații individuale în care să se simtă într-un mediu privat și intim.

Decorul este personalizat de la o cameră la alta pentru a îndeplini cerințele fiecărui membru în parte. Camerele degajă individualitate și reprezintă refugiul fiecărui membru pentru odihnă sau relaxare. Fiecare cameră invită participanții casei la o experiență unică în care să se binedispună. Aspectul vizual este personalizat și inspiră modernism și rafinament. Casa de la țară se află în antiteză cu regiunea în care se află pentru că este utilată cu toate electrocasnicele și electronicele de care aveți nevoie pentru a avea un trai modern, însă promovează viața simplă pe care o aveți dacă sunteți înconjurat de natură.

Sensibilitatea decorului este resimțită în paleta de culori. Decorul cu tente scandinave este potrivit pentru familia modernă care trăiește aici. Albul este culoarea principală care pictează pereții. A fost aleasă această nuanță pentru că transmite puritate și liniștește Ferestrele ample lasă lumina să inunde camera în căldură și strălucire. Mobilierul lejer care este presărat în fiecare încăpere susține decorul simplu care vrea să uimească prin complexitatea pe care o aduce atât în estetică, cât și în funcționalitate.

Împărtășească Acest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *