2020, un nou an dezamăgitor pentru sporturile de echipă. Rezultatele rușinoase ale naționalelor

Bella Gullden se întoarce în handbalul românesc! S-a înțeles cu Rapid. Exclusiv
februarie 18, 2021
Design interior uimitor al unei case
februarie 27, 2021

2020, un nou an dezamăgitor pentru sporturile de echipă. Rezultatele rușinoase ale naționalelor

2020 a fost un dezastruos din punct de vedere al performanțelor naționalei României la majoritatea sporturilor de echipă, fie că vorbim de fotbal, handbal sau baschet, ori de ginmnastică și volei, atât la feminin cât și la masculin.

Ba mai mult, performanțele negative deja sunt o certitudine, după ce nici 2019 nu a fost un an deloc reușit pentru România la sporturile de echipă, unde am înregistrat rezultate mediocre.

FANATIK și-a propus o trecere în revistă a tuturor rezultatelor obținute de România în ultimii doi ani la cele mai importante competiții la care au participat cele mai bune naționale din sportul românesc, pentru a trage înca un semnal de alarmă asupra situației delicate în care ne aflăm.

Rezultatele rușinoase ale naționalelor României din ultimii doi ani

Fotbalul este cel mai iubit și urmărit sport din România, dar și cel care ne aduce cele mai puține satisfacții la nivel de echipă națională. România nu a mai participat la un Campionatul Mondial de aproape 23 de ani, iar „tricolorii” au ratat un nou turneu final, după un meci lamentabil cu Islanda, scor 1-2, în barajul pentru Campionatul European din 2021.

România tocmai și-a aflat grupa din preliminariile Campionatul Mondial din Qatar 2022 și perspectivele nu sunt deloc pozitive, singura speranță fiind la loturile de tineret, care vor avea o șansă unică în carieră.

Dacă lăsăm la o parte fotbalul, cu siguranță naționala de la care aveam cele mai mari așteptări și care în spate o tradiție, cu performanțe mari la Campionatele Mondiale, Europene sau la Jocurile Olimpice, este naționala de handbal feminin a României.

Naționala de handbal a României a avut rezultate rușinoase

România, condusă de cea mai bună handbalistă din lume, Cristina Neagu, este pe ultimul loc în grupa principală a Campionatului European din Danemarca, după ce a pierdut și cu Ungaria și nu are niciun punct înaintea ultimului meci din grupă cu Olanda: „Nu-mi caut scuze, dar la acest turneu am venit fara pregatire, am dureri de tot felul!”, declara Neagu dezamăgită după meciul cu Croația, iar România riscă să rateze calificarea la Tokyo 2021 și să rămână și fără antrenor: „S-ar putea ca mâine să nu fiu aici! Mulţumiri organizatorilor pentru turneu”, a declarat supărat și selecționerul Bogdan Burcea.

Ultimul rezultat notabil al naționalei de handbal feminin a fost locul al patrulea la Campionatul European din 2018, când pierdeam de două ori în fața Olandei, însă ceea ce a urmat la Campionatul Mondial din Japonia de anul trecut a lăsat un gust amar.

România a terminat pe un rușinos loc 12 la Campionatul Mondial din Japonia și nu a reușit să obțină niciun punct dintr-o grupă cu Rusia, Spania, Muntenegru, Suedia și gazda Japonia. Astfel, România bifează două turnee finale consecutive în care nu reușește să obțină niciun punct în grupa principală.

Naționala de handbal masculin a României are rezultate și mai slabe în ultimii doi ani

Deși pe final de an a reușit o victorie importantă cu Muntegru în preliminariile Campionatului European din 2022, naționala de handbal masculin e departe de performanțele din trecut și nici măcar nu mai ajunge la turnee finale, după ce nu ne-am calificat nici la CE 2018 din Croația. Spre exemplu, naționala de handbal masculin a României s-a calificat la ultimul Campionat European în 1996, când am terminat pe locul 9 la turneul final din Spania.

Ba mai mult, ultima participare la un Campionat Mondial a fost în 2011, când am terminat abia pe locul 19, iar de atunci nu ne-am mai calificat la niciun turneu final, iar la Jocurile Olimpice din 1992, când am reușit un loc șapte. Naționala de handbal masculin a fost aproape să revină la un Campionat Mondial în 2019, în urma unui baraj cu Macedonia de Nord. Tricolorii învingeau la Cluj pe macedoneni cu scorul de 26-25, dar în meciul tur a pierdut în deplasare la nu mai puțin de opt goluri: 32-24, deși la la pauză era doar 15-14.

Nici în preliminariile Campionatului European din 2021 lucrurile nu stau mai bine. România e într-o grupă cu Suedia, Muntenegru și Kosovo, iar primele două echipe din grupă se califică pentru turneul final de calificare organizat de Ungaria și Slovacia. Naționala pregătită de Rareș Fortuneanu a pierdut primul meci cu Suedia (33-30) și a reușit să câștige cu Muntegru (36-27), însă are șanse mici să reușească să se califice la turneul final din Ungaria și Slovacia.

Dezastru și la baschet: România a fost spulberată de Spania

Naționala de baschet masculin a României a fost pur și simplu demolată de campioana mondială Spania, cu 94-41 și a ajuns la nu mai puțin de patru înfrângeri în preliminariile EuroBasket 2022, după ce campionatul intern a fost întrerupt timp de opt luni din cauza pandemiei. România este pe ultimul loc cu patru puncte, într-o grupă cu Israel (8 puncte), 2. Polonia (6 puncte), 3. Spania (6 puncte), iar primele trei echipe se vor califica. Ultimele meciuri din grupă vor avea loc în februarie: România – Israel, Polonia – Spania (19 februarie), Polonia – România, Spania – Israel (21 februarie). „A fost greu, dar cred că vom fi mai puternici după această fereastră de calificare. Suntem foarte fericiți într-un fel că am jucat împotriva unor echipe puternice, mai ales a Spaniei, care este una dintre cele mai bune naționale”, a declarat jucătorul naționalei, Rareș Uță după meciul cu Spania.

Naționala de baschet masculin a României a jucat pentru prima dată în istoria sa în preliminariile Cupei Mondiale, pentru ediția din 2019, deoarece până atunci nu reușisem să trecem de precalificări, însă am ratat calificarea după ce am pierdut în ultimul meci din grupă cu Croația, scor 63-90. Din grupă au mai făcut parte Italia și Olanda. Ultima calificare la un turneu final a fost la Campionatul European din 2017, care a fost găzduit și de Cluj-Napoca.

Nici la feminin situația nu e mai bună, unde naționala României a fost învinsă în preliminariile Campionatul European din 2021 de o reprezentativă de amatoare a Danemarcei și este pe ultimul loc cu trei înfrângeri și o victorie, într-o grupă din care mai fac parte Cehia și Italia.

Căderea liberă a sportului românesc se vede cel mai clar la gimnastică

Gimnastica românească este în impas atât la feminin cât și la masculin, disciplină care nu cu mult timp în urmă era „ambasadorul României” oriunde în lume. Campionatele Europene de gimnastică din 2019, desfăşurate la Szczecin, în Polonia, s-au încheiat fără ca România să câştige vreo medalie, cea mai bună clasare fiind cea a Denisei Golgotă, care a terminat pe locul al cincilea la bârnă și pe al patrulea la sol, o contraperformanţă istorică pentru unul dintre sporturile cu cel mai mare succes de-a lungul timpului. De aproape jumătate de secol, 48 de ani mai exact, nu s-a mai întâmplat ca gimnastele din ţara noastră să nu urce pe podium la Europene.

Nici la băieți situația nu a fost foarte diferită. Marian Drăgulescu este singurul gimnastic calificat la Tokyo, unde va avea 41 de ani! La Campionatele Mondiale de la Stuttgart din 2019, Drăgulescu a reușit să termine pe locul patru la sărituri și a ratat inextremis medalia. Nici la Campionatele Europene nu am avut rezultate notabile: nu ne-am calificat în finala pe echipe, singurul care a ținut steagul sus a fost tot Marian Dragulescu, care a reușit să termine pe locul patru în finala de la sărituri. Cel mai bun gimnast al României a reușit să se califice în finala la sărituri a Campionatului European de la Mersin (Turcia), alături de Răzvan Marc, care a reușit și el să intre în primii opt la inele.

Chiar în această perioadă, componentele lotului național de gimnastică vor participa la Campionatele Europene, însă calificările pentru Tokyo 2021 vor avea loc ulterior. Maria Holbură a reușit să se califice la JO Tokyo 2021, după ce a terminat pe loc 54 la în proba de individual compus la Mondiale, însă România a ratat calificarea pe echipe la Olimpiadă, după ce am terminat pe locul 22 din 24.

Și voleiul românesc este în derivă la nivel de echipă națională

Voleiul este un alt sport la care România a avut mari performanțe de-a lungul timpului, însă voleiul românesc trăiește acum cu totul alte timpuri. Cu toate acestea, naționala României de volei feminin a reușit să se califice la Campionatul European din 2019, după ce a învins reprezentativa Bosniei și Herțegovinei. România a făcut parte dintr-o grupă cu Spania, Finlanda și Portugalia, după ce în faza preliminară ne-am clasat pe patru în Grupa C, unde am întâlnit: Olanda, Azerbaidjan, Croația, Ungaria și Estonia.

Naționala de volei feminin a României a fost eliminată în optimile de finală, după ce a pierdut cu 3-0 la seturi împotriva reprezentativei Serbiei și am încheiat astfel competiția pe locul al treisprezecelea. De prezențe la Campionatele Mondiale nici măcar nu poate fi vorba la feminin și nici la masculin.

România a reușit totuși și o performanță notabilă, după ce naționala de volei masculin s-a calificat în 2019 la un Campionat European după 24 de ani, deși în trecut am reușit să obținem cinci medalii, dintre care două de aur la această competiție. „Tricolorii” aveau însă să piardă cinci partide la rând, cu Franța, Bulgaria, Italia și Grecia, reușind o singură victorie cu Portugalia (3-1), câștigând în total doar cinci seturi.

Scris de: Bogdan Ciutacu
2020, un nou an dezamăgitor pentru sporturile de echipă. Rezultatele rușinoase ale naționalelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *